Centrul pentru Legislație Nonprofit organizează marți, 12 aprilie a.c., masa rotundă transnațională privind Îmbunătățirea politicilor de integrare pe piața muncii a persoanelor cu profil minoritar intersecțional.
Evenimentul va avea loc online, începând cu ora 11.00, și va reuni reprezentanți ai ONG-urilor/rețelelor de ONG-uri din mai multe state europene, active în domeniul anti-discriminării și economiei sociale, precum și ai altor entități de la nivelul UE.
Dezbaterea pornește de la premisa că, adesea, multe persoane aparțin, simultan, mai multor grupuri minoritare și se confruntă astfel cu forme complexe și unice de discriminare. Inegalitățile tind să se amplifice în cazul minorităților etnice cu un statut socio-economic scăzut, acesta fiind și cazul femeilor rome, care au un acces limitat la piața muncii și sunt adesea forțate să accepte să lucreze la negru și/sau la munca de jos. Acest lucru le limitează șansele de a obține un venit stabil și de a avea acces la diferite servicii și beneficii publice, care sunt condiționate de statutul de salariat. Cercetarea realizată de Asociația E-Romnja privind experiența femeilor rome, inclusiv femei emigrante și persoane LGBTQ+ din trei state europene, Finlanda, România și Italia, a arătat că puține dintre persoanele intervievate erau angajate formal sau erau în căutarea unui loc de muncă. Această situație este cauzată de mai mulți factori, printre care nivelul scăzut de educație formală, experiențele rasiste anterioare și rolurile de gen conservatoare de acasă. În același timp, din raportul cercetării reiese rolul esențial pe care sectorul economiei sociale îl are în promovarea incluziunii sociale, prin angajarea persoanelor aparținând unor grupuri defavorizate. Întreprinderile sociale oferă o oportunitate unică pentru ca aceste persoane să dobândească experiență profesională și să aibă acces la locuri de muncă decente și stabile.
Rezultatele cercetării se regăsesc în raportul ce poate fi consultat AICI, și vor fi prezentate în cadrul evenimentului de Georgiana Lincan, cercetător la Asociația E-Romnja.
Adriana Iordache, expert legislație și Claudia Petrescu, cercetător, reprezentante ale Centrului pentru Legislație Nonprofit și Daniel Grebeldinger, expert în cadrul Rețelei European Roma Grassroots Organizations (ERGO) vor aduce în atenția participanților o serie de recomandări pentru incluziunea persoanelor cu profil minoritar intersecțional pe piața muncii și modul în care economia socială poate contribui la acest obiectiv. Printre aceste propuneri deschise discuțiilor, se regăsesc: înființarea unor programe de micro-granturi adresate femeilor rome, pentru înființarea de afaceri sociale în ocupații tradiționale ale romilor și inițierea unor programe care să încurajeze angajarea femeilor rome în cadrul întreprinderilor sociale, cu acordarea sprijinului necesar pentru continuarea educației.
Nu în ultimul rând, reprezentanții unor întreprinderi sociale din alte state europene vor discuta despre experiența integrării pe piața muncii a persoanelor cu profil minoritar, prezentând și câteva exemple de bună practică.
Cei care doresc să participe la eveniment, sunt rugați să se înscrie până pe 11 aprilie, accesând acest link.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului IntersectVoices in Europe – Combating Discrimination Agains Roma Women co-finanțat prin Programul „Drepturi, egalitate și cetățenie” (REC) al uniunii Europene și implement de Centrul pentru Legislație Nonprofit (România), Helsinki Deaconess Institute (Finlanda), Romni Onlus (Italia) și Asociaţia E-Romnja (România).