Skip to main content

CLNR

Heliopolis a confirmat că proiectul său hibrid, care combină 307 MWp de fotovoltaic cu 224 MW / 976 MWh de stocare și un punct unic de racordare la 400 kV, a ajuns în etapa „Ready to Build”. Compania precizează că lucrează deja la extinderea proiectului, vizând o capacitate totală de 600 MWp PV și 450 MW / 4h BESS.

Prezentă pe piața românească din 2010, Heliopolis are un parteneriat strategic cu Alerion Clean Power, pentru care dezvoltă o rețea de proiecte fotovoltaice de aproximativ 200 MW. În acest context, compania românească PV Project RO, formată în asociere cu familia Marchi, a avansat și proiectul de 5,18 MW din comuna Periș, aflat la rândul său în stadiu avansat de autorizare.

Alerion, grupul italian listat la Milano și parte a holdingului FRI-EL, continuă să își consolideze portofoliul în România, unde își propune o expunere de aproape 30 la sută și investește într-o serie de parcuri fotovoltaice în construcție, ca parte a unui program de investiții de circa 700 milioane euro pentru perioada 2021-2023.