Skip to main content

CLNR

Președintele CNAS a subliniat printr-un mesaj public rolul instituției ca principal reprezentant al asiguraților și responsabilitatea directorilor caselor de asigurări pentru accesul celor aproape 20 de milioane de persoane la servicii medicale de calitate. În cadrul ședinței de lucru cu directorii caselor de asigurări de sănătate au fost stabilite decizii clare pentru perioada următoare.

Astfel s-a decis orientarea sistemului către mai multă eficiență, prin reducerea risipei, simplificarea procedurilor și utilizarea mai bună a datelor existente la nivelul caselor județene. Un alt punct esențial convenit a fost aplicarea unitară a regulilor la nivel național, cu aceeași interpretare în decontare și în relația cu furnizorii și asigurații, indiferent de județ.

Directorii CAS au primit ca obiectiv imediat maparea nevoilor reale de servicii medicale la nivel local și elaborarea unor strategii de contractare pe cinci ani, urmând ca, într-o etapă ulterioară, să fie dezvoltate strategii regionale. Totodată, s-a decis trecerea de la o contractare reactivă la una proactivă, bazată pe nevoile reale ale populației.