Skip to main content

CLNR

[Informație din presă] Potrivit relatărilor din presă, Ministerul Energiei ar fi avut în pregătire un proiect de ordonanță de urgență privind instituirea unui mecanism temporar de limitare a adaosului comercial aplicat energiei electrice și gazelor naturale. Conform acelorași surse, documentele ar fi fost disponibile pentru o perioadă foarte scurtă și ulterior retrase marți seară. Până în prezent, nu există o confirmare oficială privind publicarea acestora în transparență decizională și nici o comunicare publică a Ministerului Energiei pe acest subiect.

Documentele analizate în continuare se bazează exclusiv pe versiunile reproduse de presă.

Ce reiese din documentele apărute în presă

Conform proiectului de ordonanță și notei de fundamentare citate de presă, inițiativa ar viza introducerea unui mecanism temporar de limitare a componentelor comerciale din lanțul de furnizare și comercializare a energiei.

Principalele elemente ar fi:

  • Limitarea adaosului comercial la:

    • maximum 3% pentru activitățile de comercializare en-gros (trading),

    • maximum 5% pentru activitățile de furnizare către consumatorii finali.

  • Aplicabilitate pentru energie electrică și gaze naturale.

  • Domeniul de aplicare ar include furnizorii și traderii, fiind excluși producătorii, precum și operatorii de transport și distribuție pentru activitățile reglementate.

  • Perioada de aplicare ar fi 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027.

  • Ar fi introduse obligații extinse de raportare către ANRE, inclusiv privind prețurile de achiziție și transferurile interne.

  • Nerespectarea limitelor de adaos ar putea fi sancționată cu amenzi procentuale din cifra de afaceri și, în caz de repetare, cu retragerea licenței.

Nota de fundamentare citată de presă ar justifica intervenția prin evoluția disproporționată a prețurilor finale față de structura relativ stabilă a producției, indicând extinderea marjelor comerciale drept principal factor al scumpirilor.

Context politic

Apariția informațiilor în presă a avut loc în proximitatea declarațiilor premierului Ilie Bolojan privind intenția Guvernului de a ieși treptat din schema de plafonare a gazelor și de a analiza menținerea unei forme de sprijin pentru consumatorii casnici.