Skip to main content

CLNR

La Atena, președintele ANRE, George Niculescu, și omologul său din Grecia, Konstantinos Tsimaras, au semnat un Memorandum de Înțelegere între ANRE și autoritatea elenă RAAEY, vizând consolidarea cooperării bilaterale în reglementarea energiei și sprijinirea integrării regionale a piețelor din Europa de Sud-Est.

Documentul prevede intensificarea schimbului de informații și bune practici, îmbunătățirea proceselor instituționale și de reglementare, coordonare mai strânsă în cadrul UE, dezvoltarea unei piețe energetice mai lichide și funcționale, precum și consolidarea capacității instituționale prin formare profesională.

În marja vizitei, George Niculescu a avut discuții cu Georgios Stassis, CEO al PPC Group, privind evoluțiile recente din piața românească și perspectivele de investiții în noi capacități de producție și rețele. De asemenea, au fost abordate oportunități de cooperare bilaterală în domeniul energiei în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul României în Grecia.