Skip to main content

CLNR

Antreprenorul lituanian Rytis Kėvelaitis, fost viceministru al Energiei în Lituania, intenționează să investească circa 65–70 milioane euro în patru centre de stocare a energiei în baterii în România, cu o capacitate totală de aproximativ 140 MW.

Primul proiect, de 24 MW, va fi dezvoltat în Chitila, în proximitatea unei stații de transformare a Rețele Electrice Muntenia. Alte trei proiecte sunt planificate în Târgoviște, Văcărești și Sarinasuf, cu capacități între 17,5 MW și 49 MW.

Investitorul indică drept argumente creșterea cererii de energie, expansiunea capacităților fotovoltaice și necesitatea serviciilor de flexibilitate, precum echilibrarea și gestionarea congestiilor. România a depășit 3.100 MW capacitate instalată la prosumatori în 2025, iar PNIESC prevede dezvoltarea a 1.200 MW stocare până în 2030.