- March 11, 2026
- Posted by:
- Categories:
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România ar putea aproape să își tripleze capacitatea de producție a energiei nucleare în următorii zece ani, în contextul dezvoltării proiectelor de extindere a centralei de la Cernavodă și al lansării proiectului de reactoare modulare mici (SMR) de la Doicești. Declarația a fost făcută în cadrul Summitului pentru Energie Nucleară organizat la Paris, eveniment la care au participat lideri politici, instituții financiare și reprezentanți ai industriei nucleare.
Potrivit ministrului, energia nucleară reprezintă una dintre puținele surse capabile să asigure producție stabilă de energie cu emisii reduse, contribuind atât la securitatea energetică, cât și la competitivitatea economică. În prezent, energia nucleară acoperă aproximativ o cincime din consumul național de electricitate.