Skip to main content

CLNR

Guvernul pregătește, în cadrul PNRR, un nou mecanism economic pentru sectorul apei, aferent Componentei C1, Reforma 2, jalonul 4, care prevede modificarea Legii apelor nr. 107/1996, în vederea corelării veniturilor Administrației Naționale „Apele Române” cu costurile reale de operare și investiții.

Potrivit declarațiilor ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, introducerea acestui mecanism poate conduce la ajustări ale tarifelor, însă impactul asupra populației este estimat ca fiind redus.

Autoritățile analizează mai multe scenarii, inclusiv cu sprijinul Băncii Mondiale, urmând să fie selectată varianta cu cel mai mic impact atât asupra consumatorilor, cât și asupra mediului economic.

Necesitatea reformei este legată de observațiile Comisiei Europene, care a semnalat că actualul sistem de tarifare nu este unitar și nu asigură resurse suficiente pentru investiții în infrastructura de apă. În acest context, noul mecanism urmărește asigurarea unei finanțări stabile pentru modernizarea sistemelor existente, inclusiv în contextul presiunilor generate de schimbările climatice.

Detaliile privind modelul final de tarifare urmează să fie prezentate de Ministerul Mediului, în cadrul procesului de adoptare a modificărilor legislative necesare pentru îndeplinirea jalonului din PNRR.