Skip to main content

CLNR

Transelectrica a transmis ANRE un set de opt măsuri pentru modificarea regulamentului de racordare, în cadrul dezbaterii publice, cu obiectivul de a stimula investițiile reale și de a reduce proiectele speculative care blochează capacitate în rețea.

Propunerile vizează, printre altele, introducerea unei garanții financiare încă din faza solicitării capacității, limitarea modificărilor contractuale și condiționarea acestora de progres real al proiectelor, precum și respectarea strictă a termenelor, cu clasarea proiectelor în caz de neconformare. De asemenea, sunt propuse clarificări privind obligațiile de obținere a autorizațiilor, regimul terenurilor și condițiile în care utilizatorii pot realiza lucrări de întărire a rețelei.

Pachetul include și eliminarea unor tarife considerate necorelate cu costurile reale, precum și reevaluarea lucrărilor de întărire înainte de punerea în funcțiune a noilor capacități.

Măsurile sunt motivate de necesitatea unei utilizări eficiente a rețelei și a unei planificări mai predictibile a investițiilor, în contextul numărului ridicat de proiecte care nu ajung în faza de implementare.