- May 26, 2026
- Posted by:
- Categories:
România ar urma să solicite Comisiei Europene amânarea închiderii definitive a unui grup mare pe cărbune al Complexului Energetic Oltenia, programată inițial pentru 31 august prin angajamentele asumate în PNRR.
Solicitarea ar fi justificată prin riscurile privind adecvanța Sistemului Energetic Național, în contextul întârzierilor la noile capacități pe gaze care ar fi trebuit să înlocuiască producția pe cărbune. Potrivit informațiilor citate, centrala de la Mintia nu ar urma să funcționeze la capacitatea prognozată în iarna următoare, iar noua centrală de la Iernut ar urma să funcționeze doar în teste.
Situația este relevantă și în raport cu opririle planificate din sistem, inclusiv retubarea unei unități de la Cernavodă, precum și cu reducerea treptată a capacităților pe cărbune. În martie, grupul 4 de la Turceni, de 285 MW, a fost deja închis definitiv pentru îndeplinirea unui jalon PNRR.
Potrivit studiului de adecvanță realizat pentru Transelectrica, în scenariul în care se închid toate grupurile mari pe cărbune, Mintia nu este disponibilă, iar o unitate nucleară este oprită, sistemul energetic nu ar mai putea funcționa în condiții de siguranță în majoritatea scenariilor de risc analizate.