Skip to main content

CLNR

Un proiect de lege inițiat de Daniel Zamfir (care nu este încă public) prevede obligarea băncilor să despăgubească clienții afectați de erori în contractele de credit sau de practici concurențiale neloiale. Conform textului propus, dacă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sau Consiliul Concurenței constată existența unui prejudiciu, banca va trebui să corecteze erorile, să recalculeze obligațiile contractuale, să aplice noile calcule tuturor contractelor afectate și să restituie sumele datorate consumatorilor.

Instituțiile de credit vor avea la dispoziție 45 de zile de la solicitarea clientului pentru a efectua recalculările și plățile. Nerespectarea termenului va putea fi sancționată cu amenzi de până la 1% din cifra de afaceri din anul financiar precedent.