- June 12, 2026
- Posted by:
- Categories:
Nuclearelectrica a vândut pe piața contractelor bilaterale energie electrică în bandă, cu livrare în perioada 1 august 2026 – 31 decembrie 2027, la prețuri de aproximativ 629-638 lei/MWh. Compania a scos la vânzare patru pachete, cu o putere totală de 30 MW și un volum cumulat de aproximativ 373 GWh.
Două dintre pachete, de 10 MW și 5 MW, au fost cumpărate de Distribuție Energie Electrică România, cel mai probabil pentru acoperirea consumului propriu tehnologic din rețele. Celelalte două pachete au fost achiziționate de Alive Capital, furnizor de energie și platformă de servicii pentru producătorii de energie regenerabilă.
Prețurile tranzacțiilor, echivalente cu aproximativ 120 euro/MWh, indică niveluri ridicate pentru energia cu livrare pe termen mediu. Tranzacțiile vin în contextul în care Nuclearelectrica urmează să funcționeze din 2027 cu o singură unitate la Cernavodă, pe durata retehnologizării Unității 1.