Skip to main content

CLNR

PSD a prezentat un set de opt măsuri pe care le consideră esențiale pentru susținerea viitorului Guvern condus de premierul desemnat Adrian Veștea, cu accent pe protecția veniturilor populației, stimularea economiei și reforma administrației publice.

Printre principalele solicitări se numără evitarea măsurilor de austeritate, limitarea creșterii poverii fiscale asupra persoanelor cu venituri mici și medii și asupra micilor antreprenori, precum și stimularea investițiilor care să genereze venituri suplimentare la buget.

Social-democrații propun și un pachet anti-inflație, care include majorarea salariului minim pe economie, indexarea pensiilor și extinderea plafonării adaosului comercial pentru produsele de strictă necesitate.

La capitolul social, PSD cere extinderea programului „Masă caldă în școli” pentru reducerea abandonului școlar, în timp ce în zona administrativă solicită servicii publice mai eficiente, debirocratizare și comasarea localităților mici.

Alte măsuri vizează plata datoriilor statului către companii, reducerea termenelor de autorizare și lansarea unor programe de finanțare pentru agricultură, inclusiv credite cu dobânzi subvenționate în proporție de 80% pentru fermieri.

Totodată, PSD propune programul „Producem în România, Investim în România”, care ar include garanții de stat pentru investiții și capital de lucru, subvenționarea dobânzilor în sectoare strategice și suplimentarea programului Rabla pentru susținerea industriei auto.

Lista de măsuri nu include însă un plan privind restructurarea sau reformarea companiilor de stat neperformante.