Skip to main content

CLNR

România își poate menține calificativul de țară recomandată pentru investiții („investment grade”) dacă își respectă angajamentele privind reducerea deficitului bugetar și continuarea reformelor, însă principala preocupare a agențiilor de rating rămâne instabilitatea politică, a declarat Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului interimar Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, păstrarea ratingului este esențială pentru accesul României la finanțare în condiții avantajoase, întrucât o retrogradare în categoria nerecomandată investițiilor ar reduce semnificativ interesul investitorilor instituționali. Dumitru a arătat că ajustarea deficitului bugetar, de la 9,3% din PIB în 2024 la o țintă de 6,2% în 2026, reprezintă un efort important, care ar trebui apreciat de agențiile de rating.

Acesta a apreciat că execuția bugetară din primele luni ale anului indică șanse ridicate ca România să își atingă obiectivul de deficit, în timp ce Ministerul Finanțelor și-a asigurat aproximativ jumătate din necesarul de finanțare pentru 2026 și și-a menținut accesul pe piețele financiare internaționale.

În același timp, Ionuț Dumitru a avertizat că datoria publică a depășit probabil pragul de 60% din PIB și va continua să crească, deși într-un ritm mai lent, subliniind că o consolidare fiscală mai rapidă ar fi avut un impact negativ asupra economiei. El a reiterat că România și-a asumat reducerea deficitului sub 3% din PIB până în 2030–2031 și a apreciat că acest obiectiv este realizabil dacă actuala direcție de consolidare fiscală și reforme va fi menținută.