Skip to main content

CLNR

Ministerul Educației și Cercetării a semnat contractul de finanțare pentru proiectul strategic „Sistem integrat de management al informațiilor în educație” (SIMIE), o investiție de aproape 473 de milioane de lei care urmărește digitalizarea administrării sistemului de învățământ.

Proiectul are ca obiectiv crearea unui ecosistem digital integrat, care va centraliza și valorifica datele din educație pentru a sprijini procesul decizional și pentru a îmbunătăți managementul școlilor și calitatea actului educațional.

Noul sistem va integra platformele existente, precum SIIIR, PMIPN și Edusal, și va acoperi principalele activități din sistemul de învățământ. Printre modulele prevăzute se numără registrul național al unităților de învățământ, managementul elevilor și al personalului, catalogul electronic, administrarea evaluărilor și examenelor naționale, precum și un sistem de raportare și analiză destinat autorităților și factorilor de decizie.

Ministerul susține că platforma va permite monitorizarea performanțelor și progresului elevilor și școlilor, va automatiza procese administrative și va facilita intervenții rapide în cazul unor probleme precum absenteismul sau abandonul școlar.

Proiectul are o durată de implementare de 36 de luni și este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027. Valoarea totală este de 472,85 milioane de lei, din care 354,4 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă acordată prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.