Skip to main content

CLNR

Comisia Europeană a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Decizia (UE) 2025/2371 din 26 noiembrie 2025, prin care confirmă că patru module ale bazei europene de date pentru dispozitive medicale EUDAMED sunt complet funcționale:

  • sistemul electronic pentru înregistrarea operatorilor economici (Actor registration) – menționat la articolul 30 din Regulamentul (UE) 2017/745(MDR) și la articolul 27 din Regulamentul (UE) 2017/746(IVDR);

  • baza de date privind UDI și sistemul electronic pentru înregistrarea dispozitivelor (UDI/Device registration) – menționate la articolele 28 și 29 din Regulamentul (UE) 2017/745(MDR) și la articolele 25 și 26 din Regulamentul (UE) 2017/746(IVDR);

  • sistemul electronic privind organismele notificate și privind certificatele (Notified Bodies and Certificates module) – menționat la articolul 57 din Regulamentul (UE) 2017/745(MDR) și la articolul 52 din Regulamentul (UE) 2017/746(IVDR);

  • sistemul electronic de supraveghere a pieței (Market Surveillance) – menționat la articolul 100 din Regulamentul (UE) 2017/745(MDR) și la articolul 95 din Regulamentul (UE) 2017/746(IVDR).

Ca urmare, obligațiile și cerințele legate de utilizarea EUDAMED devin aplicabile începând cu 28 mai 2026, la șase luni după publicarea deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.