- August 12, 2026
- Posted by:
- Categories:
Rata anuală a inflației a coborât la 8,16% în iulie 2026, de la 10,42% în iunie, în timp ce prețurile de consum au crescut cu 0,58% față de luna precedentă.
Serviciile au înregistrat cea mai mare scumpire anuală, de 13,67%, urmate de mărfurile nealimentare, cu 7,93%, și de alimente, cu 5,03%. De asemenea, prețurile combustibililor au crescut cu 16,87% în iulie anul acesta față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor INS. În cazul benzinei, scumpirea anuală a fost de 23,15%, în timp ce motorina s-a scumpit cu 30,70% față de iulie 2025.
Rata medie a inflației din ultimele 12 luni a fost de 9,8%. Calculată pe baza indicelui armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, inflația anuală s-a situat la 8,2%, iar rata medie din ultimele 12 luni a fost de 8,8%.
Noile date privind inflația vin la scurt timp după decizia Băncii Naționale a României de a menține dobânda de politică monetară la 6,50% pe an. Banca centrală estimează că, după o evoluție posibil fluctuantă în ultimele luni ale acestui an, inflația va continua să scadă gradual și va reveni în interiorul intervalului țintei la finalul anului 2027. Traiectoria rămâne însă expusă unor riscuri importante, în special din cauza evoluției prețurilor energiei și alimentelor, a secetei și a cotațiilor petrolului.