Skip to main content

CLNR

ANRE urmează să emită autorizația de înființare pentru proiectul Electrica privind realizarea unei instalații de stocare a energiei electrice în baterii la Fântânele, județul Mureș. Proiectul are o capacitate de 70 MW și reprezintă primul demers al companiei pentru dezvoltarea unei instalații de stocare standalone, ca activ independent și neintegrat direct într-un parc de producere a energiei electrice.

Investiția totală este estimată la 16,5 milioane euro, iar proiectul beneficiază de finanțare parțială prin PNRR, în valoare de 3,4 milioane euro. Electrica a semnat în decembrie 2025 contractul EPC pentru realizarea bateriei, implementarea urmând să fie asigurată de ENEVO Group, împreună cu Prime Batteries Technology și SIMTEL. Proiectul are termen de finalizare în cursul acestui an.

Proiectul de la Fântânele marchează un pas concret în extinderea capacităților de flexibilitate ale Electrica și este inclus în obiectivul companiei de a ajunge la 1 GWh capacitate de stocare. Autorizația de înființare indică trecerea proiectului într-o etapă mai avansată de dezvoltare, în contextul în care stocarea devine tot mai relevantă pentru integrarea producției regenerabile și pentru echilibrarea sistemului energetic.