- June 30, 2026
- Posted by:
- Categories:
Electrica a obținut avize tehnice de racordare pentru 17 proiecte de stocare a energiei în baterii, cu o capacitate cumulată de aproximativ 700 MWh. Avizele confirmă soluțiile tehnice de conectare la rețea și permit avansarea proiectelor către etapele de proiectare, autorizare și execuție.
Proiectele fac parte din programul de dezvoltare a capacităților de stocare anunțat de Electrica în cadrul Strategiei 2030, care include o țintă de cel puțin 900 MWh de stocare și 1 GW de capacități de producție. Compania estimează punerea în funcțiune a celor 17 proiecte până la finalul anului 2027.
Electrica arată că investițiile în stocare urmăresc creșterea flexibilității sistemului energetic, integrarea capacităților regenerabile și valorificarea activelor existente ale grupului.