Skip to main content

CLNR

Enery a început oficial lucrările la proiectul hibrid de la Ogrezeni, județul Giurgiu, care va combina o centrală fotovoltaică de 761 MWp cu un sistem de stocare în baterii de peste 1 GWh. Investiția este prezentată drept cea mai mare centrală electrică hibridă din România și una dintre cele mai mari din Europa de Est.

Proiectul va include aproximativ 1,2 milioane de panouri fotovoltaice, 1.700 de invertoare, 13.000 de structuri tracker și 80 de puncte de transformare. Energia produsă va fi evacuată în Sistemul Energetic Național printr-o conexiune subterană de 400 kV și o nouă stație de transformare. Potrivit dezvoltatorului, proiectul ar urma să devină operațional în 2027.

Investiția este estimată la aproximativ 460 milioane euro și este realizată împreună cu antreprenorul general român ENEVO. Reprezentanții companiei și autoritățile locale susțin că proiectul va contribui la dezvoltarea infrastructurii energetice și la creșterea capacităților de stocare și producție regenerabilă din sudul României.