Skip to main content

CLNR

La cea de-a patra ediție a Health EU Summit – Europa Connect, organizată la Parlamentul European prin intermediul vice-președintelui Parlamentului European, Victor Negrescu, au fost dezbătute viitorul politicilor europene de sănătate, investițiile necesare pentru sisteme medicale mai reziliente și accesul echitabil la servicii și tratamente.

  • Vice-Președintele Parlamentului European Victor Negrescu a declarat că sănătatea trebuie tratată ca o investiție strategică pentru competitivitatea, reziliența și securitatea Uniunii Europene, pledând pentru alocarea unor resurse financiare adecvate în viitorul buget european, inclusiv prin introducerea unui capitol dedicat sănătății în viitoarele Planuri Naționale și Regionale de Parteneriat, susținut de cel puțin 20 de miliarde de euro, precum și prin consolidarea programului EU4Health.

  • Invitatul special, Comisarul European pentru Sănătate și bunăstarea animalelor, Olivér Várhelyi, a avertizat că sistemele de sănătate din UE sunt supuse unor presiuni fără precedent generate de îmbătrânirea populației, creșterea bolilor cronice și constrângerile bugetare, subliniind că prevenția, inovarea, cercetarea, biotehnologia și digitalizarea sunt esențiale pentru sustenabilitatea acestora și pentru accesul pacienților la tratamente moderne. Totodată, acesta a apreciat demersurile eurodeputatului român pentru susținerea investițiilor în sănătate.

  • Președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, Adrian Streinu-Cercel, a prezentat proiectele legislative aflate în pregătire, anunțând consultări cu organizațiile neguvernamentale din domeniul HIV pentru elaborarea unei noi strategii naționale care să integreze cele mai recente progrese științifice privind limitarea transmiterii și tratarea infecției. Totodată, senatorul a precizat că noua lege privind digitalizarea sistemului de sănătate se află într-un stadiu avansat de elaborare și va avea prevenția drept element central al viitoarelor politici publice din domeniu.