- July 7, 2026
- Posted by:
- Categories:
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că absorbția fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă principala prioritate a Guvernului în lunile iulie și august, România având de atras peste 4,5 miliarde de euro sub formă de granturi.
Șeful Guvernului a explicat că accesarea fondurilor europene depinde de îndeplinirea reformelor și jaloanelor asumate de România în cadrul PNRR. Deși o parte dintre obiective au fost realizate, iar altele au fost renegociate cu Comisia Europeană, mai multe reforme legislative trebuie încă adoptate.
În acest context, Guvernul va solicita convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare pentru dezbaterea și adoptarea actelor normative necesare, întrucât Executivul nu mai poate utiliza procedura angajării răspunderii sau ordonanțele de urgență pentru aceste reforme.
Printre proiectele legislative prioritare se numără
-
legea salarizării unitare – Jalon 420 (Reforma 4, Componenta 14)
-
legea privind incompatibilitățile – Jalonul 418 (Reforma 8, Componenta 14)
-
legea privind recompensarea personalului Ministerului Finanțelor pentru creșterea colectării veniturilor bugetare – Jalon 197 (Reforma 1, Componenta 8)
-
Codul urbanismului (CATUC) – Jalonul 315 (Reforma 5, Componenta 10)
-
legea privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire – Jalonul 128 (Reforma 6, Componenta 6)
Premierul a precizat că, până la sfârșitul săptămânii, Guvernul va finaliza consultările cu Comisia Europeană și va transmite proiectele legislative către grupurile parlamentare și conducerile celor două Camere, astfel încât acestea să poată fi dezbătute și adoptate în a doua jumătate a lunii iulie.