Skip to main content

CLNR

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) vineri, 9 ianuarie 2026, Produsul Intern Brut (PIB) al României a înregistrat în trimestrul III 2025 o scădere de 0,2% comparativ cu trimestrul precedent. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, PIB-ul a crescut cu 1,7% pe seria brută și cu 1,5% pe seria ajustată sezonier.

Pe primele nouă luni ale anului 2025, economia românească a crescut cu 0,9% pe seria brută și cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, iar revizuirea estimărilor pentru trimestrul III nu a adus modificări semnificative față de varianta provizorie publicată în decembrie 2025.

Datele INS arată că PIB-ul ajustat sezonier pentru trimestrul III 2025 a fost estimat la 486,793 miliarde lei prețuri curente, în creștere cu 1,5% față de trimestrul III 2024, dar în scădere cu 0,2% față de trimestrul anterior.

Cu toate acestea, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlaș, avertizează că România s-ar putea confrunta cu o recesiune tehnică, din cauza scăderii consumului în ultimele luni ale anului trecut. „S-a înregistrat o scădere de 4,8% a consumului în noiembrie 2025 față de aceeași lună din 2024, mai accentuată decât în octombrie. Scăderea a fost influențată de majorările de taxe, dar și de efectul de bază din 2024, când s-au injectat resurse temporare în economie”, a declarat Codirlașu.

Expertul a precizat că, deși trimestrul III a înregistrat o creștere anuală de 1,7%, PIB-ul total pe 2025 ar putea închide anul cu un plus modest, estimat la aproximativ 0,5%, sau ușor sub această valoare. În același timp, Codirlașu avertizează că și în trimestrul IV ar putea apărea o scădere comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce ar conduce la o recesiune tehnică pentru economia românească.

Totodată, Codirlașu consideră că atragerea fondurilor europene reprezintă o oportunitate importantă pentru România în 2026, menționând că țara noastră ar putea accesa între 15 și 25 de miliarde de euro, un nivel record comparativ cu anii anteriori.