- July 29, 2026
- Posted by:
- Categories:
Noua lege a salarizării nu va ajunge deocamdată în Parlament, a anunțat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, care spune că negocierile cu sindicatele din sănătate și educație vor continua încă aproximativ două săptămâni. O formă finală a proiectului este estimată pentru jumătatea lunii august.
Reamintim că Legea salarizării reprezintă unul dintre jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Jalon 420 (Reforma 4 – Componenta 14), iar adoptarea acesteia până la 31 august este condiție pentru deblocarea unei finanțări europene de aproximativ 770 de milioane de euro.
Ministrul susține că niciun angajat din sectorul public nu va avea venituri mai mici după aplicarea legii, fiind prevăzute mecanisme de compensare pentru cazurile în care noua grilă ar reduce salariul. Potrivit acestuia, aproximativ 65% dintre bugetari ar urma să beneficieze de majorări salariale.
În replică, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul nu va susține o lege care reduce drepturile medicilor, profesorilor sau militarilor și a cerut reluarea negocierilor cu sindicatele, în contextul grevei generale din sistemul sanitar.