- July 30, 2026
- Posted by:
- Categories:
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat o instrucțiune prin care prelungește până la 20 august 2026 perioada de implementare a contractelor de finanțare aferente investițiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care instituția are rolul de coordonator de reformă sau investiție (în cadrul Componentelor 1, 2, 3 și 7).
Potrivit documentului, beneficiarii pot solicita extinderea perioadei de implementare, însă ministerul își rezervă dreptul de a aproba un termen mai scurt decât cel solicitat. De asemenea, finanțatorul poate revoca sau modifica prelungirea acordată, în funcție de situația fiecărui proiect.
Măsura vizează contractele de finanțare aflate în derulare în cadrul investițiilor gestionate de Ministerul