- July 17, 2026
- Posted by:
- Categories:
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a continuat discuțiile tehnice cu agențiile internaționale de rating, întâlnindu-se la București cu reprezentanții Moody’s. Oficialul a declarat că următoarele săptămâni sunt esențiale pentru menținerea calificativului de investiții al României.
Potrivit ministrului, în cadrul întâlnirii au fost prezentate progresele înregistrate în ultimul an în ceea ce privește reducerea deficitului bugetar și perspectivele atingerii țintei de 6,2% din PIB în 2026, pe fondul unei discipline fiscale stricte.
Nazare a subliniat că rezultatele consolidării fiscale au fost obținute într-un context internațional dificil, marcat de tensiuni geopolitice, creșterea costurilor energiei și condiții mai restrictive de finanțare. Totodată, acesta a avertizat că instabilitatea politică afectează încrederea investitorilor și percepția de risc asupra României.
Ministrul Finanțelor a reiterat că păstrarea ratingului de investiții reprezintă o prioritate strategică, întrucât influențează costurile de finanțare, atractivitatea pentru investitori și capacitatea țării de a susține investițiile și dezvoltarea economică. Potrivit acestuia, Guvernul va continua măsurile de consolidare fiscală pentru a menține stabilitatea și credibilitatea României pe piețele financiare.