Skip to main content

CLNR

Proiectul „Genetică Echitabilă”, coordonat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică și finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027, urmărește crearea pentru prima dată în România, a unui sistem național care să asigure acces echitabil la testare genetică pentru persoanele vulnerabile.

Implementat în parteneriat cu mai multe universități și spitale din țară, proiectul are ca obiectiv îmbunătățirea stării de sănătate prin depistarea precoce a bolilor genetice și reducerea inegalităților în accesul la diagnostic.

Acesta include dezvoltarea unui cadru național de screening genetic, formarea specialiștilor, campanii de informare și testarea a zeci de mii de persoane din grupuri vulnerabile. De asemenea, va fi creat un sistem de monitorizare și evaluare continuă a programului.

Proiectul, cu o valoare de peste 42 milioane lei (majoritar finanțare europeană), se desfășoară între februarie 2026 și august 2028 și va contribui la integrarea medicinei genomice în sistemul de sănătate din România.